|
||||
| “Aranjamentele cu FMI trebuie interzise!” |
![]() România va mai trece printr-o criză economică. Nu este o ameninţare, ci o certitudine. 50,7% din participanţii la Forumul Economic de la Davos au considerat că majorarea alarmantă a datoriei publice a statelor va fi cauza principală a declanşării următoarei crize economice. România are în prezent o datorie publică de 29% din PIB care va creşte la 35% din PIB. În ultimii doi ani, datoria publică s-a dublat. În aceste condiţii oficialii FMI au venit în România nemaifiind interesaţi de traseul socio-economic al ţării, ci mai degrabă de traseul politic şi de cum să-şi revandă banii cuantificat, cu riscul unor enorme probleme sociale şi financiare. Economiştii avertizează faptul că mai multe state europene riscă să intre în incapacitate de plată în anii următori, în pofida sprijinului primit de la FMI. Fondul oferă un sprijin financiar consistent ţărilor europene confruntate cu probleme bugetare, care, astfel, „cumpără timp“. Ţările care se confruntă cu acest risc sunt: Ucraina, Letonia, România, Ungaria şi Grecia. În 2009 reformele structurale ale României au fost aproape egale cu zero - cheltuielile cu salariile, cu bunurile şi serviciile oferite angajaţilor statului, cu pensiile, cu protecţia socială, cu subvenţiile şi contribuţia la bugetul UE au fost egale cu veniturile din taxe şi impozite. Guvernul a fost nevoit să se împrumute pentru a-şi achita datoriile (1,3% din PIB) şi a efectua investiţii (6,1% din PIB). În general, acordurile cu FMI au o proastă reputaţie din cauza incidentelor sale asupra standardului de viaţă, date de îngheţarea salariilor, a pensiilor. FMI nu mai este interesat de reformele structurale din România. În loc să facă presiuni pentru reformarea sistemului public de pensii, pentru privatizarea acestuia, oficialii FMI par a fi dispuşi să supervizeze sacrificarea unor locuri de muncă. Acordul cu FMI a fost de la bun început o piatră de moară agăţată de gâtul contribuabililor. Va fi în continuare aşa iar oamenii de rand vor simţi cu vârf şi îndesat parteneriatul strategic şi neortodox pe care l-a făcut puterea cu FMI-ul. Aceste parteneriate, aranjamente neortodoxe ar trebui interzise prin lege. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului în decembrie 2009 a ajuns la 7,8%, faţă de 7,5% în luna anterioară, numărul total al şomerilor fiind de 709.383 persoane. Numărul şomerilor va creşte, salariile vor fi din ce în ce mai mici în comparaţie cu preţurile pe care le vom simţi din ce în ce mai mari. Nu am observat din partea actualei guvernări şi nici din partea oficialilor FMI o grijă pentru cetăţeni. Există doar o nepăsare soră cu incompetenţa. FMI-ului nu-i pasă dacă românul are ce mânca a doua zi, dacă are unde munci sau dacă are cu ce-şi plăti ratele. FMI-ul nu este nici măcar interesat de modernizarea statului roman, de o refomă efectivă a sistemului de pensii sau de o lege unică de salarizare echitabilă. Dar Guvernul ar trebui să fie interesat de toate aceste aspecte, Guvernul ar trebui să informeze FMI iar la rândul lor, oficialii FMI să fie conştienţi şi de aspectele reformelor structurale.
8 februarie 2010 senator Florin Constantinescu (declaratie rostita in parlament) |
| Last Updated ( Wednesday, 17 February 2010 22:28 ) |









