Written by Cristian Droanta    Saturday, 27 February 2010 13:28    PDF Print E-mail
Consiliul Local - circoteca municipala, cu motoarele turate la maxim!

Parca ne-a lipsit absenta ex-primarului Neculai Ratoi, un circar de prima mana, de la sedintele Consiliului Local Pascani...

Venit la primarie, conform unor surse bine informate, ca sa mai faca o combinatie cu primarul Craciunescu, Ratusca cea Urata si-a zis, ori sa-l ia pe actualul primar tare, la sedinta, ca sa-si creeze un avantaj in fata acestuia la negocierile de dupa intrunire; ori a vrut sa arunce in ochii persoanelor mai putin experimentate in acest sens, o perdea fumigena, ce sa acopere mai gros prietenia si relatiile de afaceri cu ...urmasul sau.

Astfel, daca veti vedea in celelalte ziare, articole cu marea cearta dintre fostul si actualul edil, sa stiti ca, ori acesta si-a atins scopul si baietii au pus botul, ori ziaristii respectivi stiu de combinatie, dar o acopera din anumite interese, mai mult sau mai putin mercantile.

Pentru noi, tot ce a fost la sedinta de consiliu din 27 februarie, vrem sa stiti ca a fost un spectacol de circ ieftin, numai bun de adormit vigilenta prostilor, care considera ca unii sau altii dintre politicieni, upta pentru ei!

 

Gargara a la Ratoi Neculai

 

Culmea culmilor in aceasta sedinta de neuitat a fost faptul ca deputatul sosonarilor i-a scos ochii lui Craciunescu, inca de la inceputul sedintei asupra modului cum arata in prezent orasul, de parca pe timpul lui ai fi putut linge pe jos mac ...mac-mac: “Zici ca-i Congo la Pascani, asa arata”, a afirmat marele fost gospodar al orasului, fara nici un fel de jena in glas, dupa care, contrat de Craciunescu care a afirmat despre copacii taiati anul trecut ca acum arata mult bine, a mai scos vreo cateva gherle, cam de aceeasi categorie: “Bine ca i-ai pus titlu tu, i-o i-am zis Padurea Spanzuratilor, ca asa arata”, a mai spus Ratoi, de parca ar fi citit vreodata romanul cu pricina.

Distrat la culme de dialogul constructiv dintre fostul si actualul sau sef, pe secretarul Mircea Zuzan ce facea prezenta, l-a luat gura pe dinainte, sustinand ca in sala mai sunt prezenti in calitate de invitati: “d-l senator Florin Constantinescu si deputatul Rusu...”, moment in care, afirmatia i s-a oprit in gat. Atata bagare in seama i-a trebuit lui Neculai Ratoi, ca a si sarit ca ars: “Ci Rusu uai, n-are Rusu fatza de deputat”, a spus alesul de la Sodomeni, de parca el ar fi avut o fatza de inramat sau imbalsamat, spre amuzamentul tuturor participantilor la sedinta. (foto: Ratzoi & Rusu)

 

Craciunescu ii plange pe maturatori

 

Daca peste punctul doi al sedintei s-a sarit rapid, acesta introducand doar cateva precizari in ceea ce priveste acordarea de facilitati la transportul in comun pentru veteranii si persoanele cu handicap, ca un facut, lucrurile s-au impotmolit din nou la ceea ce ne doare mai tare ca pascaneni si anume: curatenia orasului!

Ca, ceea ce spunea nu demult Craciunescu si anume, orasul e curat ca in palma sau ca cei de la primarie se spetesc la curatat zapada prin oras, este total rupt de realitate si un extraterestru si-ar fi dat seama si fara sa vada un centimetru patrat de oras, din reactiile vehemente ale consilierilor locali, unii dintre cei mai acizi fiind chiar membrii ai PNL-ului, adica subordonati ai primarului.

Cumatru Rusu desi la el in Fantanele, numai da prin gropi, s-a multumit sa critice doar ceea ce era pe hartie si anume, programul cu "activitatile" celor de la ajutor social, deoarece credem noi, realitatea il depaseste!

Programul este prost intocmit, noi am discutat asta si in comisie, de exemplu se spune aici ca vor fi preparati 8 mc de beton iar de turnat se prevede ca vor fi turnati numai 5, poate lamuri cineva ce se intampla cu restul betonului”, a spus consilierul Leonard Rusu, in una din putinele sale interventii ...vocale.

Doctorita Axinte a considerat, ca sa se ia in serios activitatea celor de la “416”, trebuie ca sefii acestora sa prezinte un raport cu realizarile lor pe anul trecut, dar mai ales, cu cele pe primele doua luni ale acestui an.

Mult mai vehementa a fost consiliera Claudia Costin, care s-a intrebat cum au curatat cei de la primarie, dar si cei de la ajutorul social, zapada, pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie, ianuarie, daca prin oras mormanele de omat erau peste tot, iar strazile si trotuarele au fost ca niste veritabile patinoare.

La toate acuzele aduse de consilieri, Craciunescu s-a grabit sa raspunda dand vina pe “greaua mostenire”, zestre care nu i-a lasat nici macar un buldoescavator (de parca cu asa ceva s-ar putea curata zapada pe trotuare), ca cei de la 416 sunt putini, batrani si ...bolnavi, dar si de fa[ptul ca in aproape doi ani de mandat, nu a reusit sa cumpere la primarie niste lopeti sau maturoaie mai acatarii... Subiectul s-a inchis cu sugestia senatorului Florin Constantinescu, insusita si de primar de a se aloca fondurile cumpararii unui utilaj modern, care sa fie folosit la mai multe activitati de gospodarire a orasului, cum ar fi curatatul zapezii si maturatul.

 

Ratoi vs Craciunescu, sau Allien vs Predator!

 

Dar ceea ce a facut deliciul presei si invitatilor prezenti la sedinta de Consiliu Local de vineri, a fost disputa verbala si ...subliminala, dintre Ratoi si Craciunescu, care desi sunt aliati pe la spate, prin fata continua sa ne arunce in ochi, particule dintr-o retorica de tip gargaragist-electoral.

Va prezentam in continuare, un mic fragment din cea mai acida confruntare, care a avut ca subiect tot curatenia orasului, de care cei doi mizerabili (in sensul de persoane care nu au <sau nu au avut> grija de curatenia orasului) fac atata caz, desi in realitate nu-i intereseaza deloc!

Tonul a fost dat bineinteles de ex-primarul Neculai Ratoi care si-a etalat in discutie, toata arta oratorica invatata la “Stefan Gheorghiu”, in cel mai curat si mai pur limbaj din lemn de trandafir: “Am ramas surprins cand am aflat ca de curatenia orasului se ocupa regia si ne mai minunam ca orasul arata cum arata acum. Municipiul Pascani nu mai arata cum arata odata... <<Se darama orasul, ce-i cu voi>> imi spune lumea cu care ma intalnesc...

Ai administrator care ia 50 de milioane pe an (sic!), ce face asta?! Te-ai angajat ca conduci, dar daca nu poti sa conduci, spune... Pe Stefan cel Mare ai pus toate masinile, cum sa mai maturi sau sa mai dai zapada la o parte...

Acusi o sa darami si partea cealalta ca sa faci parcari, ai o fabrica de oameni la 416, ce faci cu ei”, a racnit Neculai Ratoi in prima instanta, facandu-se ca uita mizeria care era in oras pe timpul lui, dar si faptul ca tot atunci avea 600 de oameni la ajutorul social, nu 200 ca in prezent, ca sa nu mai spunem ca Nechifor a ramas administrator (city manager) cu sprijinul consilierilor PSD, cei care au uitat sa voteze atunci cand s-a supus la vot desfiintarea postului acestuia!

Nici Craciunescu nu s-a lasat mai prejos, dovedind ca sta bine la tipurituri, ca un demn urmas al gargaragiului de mai sus: “Domn <<primar>> vad ca nu va mai trece (...) de primarie, ca deputat aduceti bani, ca sa ne facem treaba... Nu pot sa-l las ca sa-si faca campanie electorala cu 3 ani inainte... Nu mai veniti in primarie pe la colturi sa susotiti cu informatorii pe care ii aveti, veniti direct in birou la primar (sic!)... Purtati-va ca un parlamentar, veniti cu idei, solutii, aduceti bani”, a zis primarul cu parul cret, parca recunoscand ca si el pe timpuri a fost informatorul fostului edil!

 Dovedind ca nu prea il mai tin balamalele la scandal, Ratoi a trecut direct la acuze grave, stiind se pare totul (adica cum merg lucrurile in primarie) din experienta proprie: “Sa aduc bani, ca sa-i spaguiesti?! Vedeti dumneavoastra cum arata orasul... e si vina consilierilor ca il lasa sa faca... Aveti cumva restante la pavele de vreti bani?” a mai zis deputatul sosonarilor.

La care Craciunescu, dupa ce aparent a luat foc (la fata) a dat-o pe ironii fine ...din Epoca de Aur: “Steaua noastra calauzitoare este la Bucuresti...” La care Ratoi si mai enervat a raspuns: “Du-te la 12 acasa si te culca, si lasal pe finu sa-si faca de cap...”

Acestea fiind spuse, trebuie sa punem aici si remarca susotita a unuia dintre invitati, care a conchis: “cei doi parca sunt de pe alta planeta, si se bat pe ruinele orasului, precum Allien si Predator”! Cine e Allien si cine-i Predator, trebuie sa spuneti dumneavoastra...

 

Cristian Droanta

Last Updated ( Saturday, 27 February 2010 18:45 )
 
Banner

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.